Pe masuta sub a carei sticla zac moarte, petale de trandafiri, mainile tale tin captive mainile mele. Pe micul fotoliu de la fereastra, privirea ta ma tintuieste. Pe muzica asta relaxanta, cuvintele tale ma agita. Apropierea dintre noi ma sufoca.
Si-am auzit de atatea ori aceleasi promisiuni si aceleasi scuze incat ma intreb: ce dracu` caut eu aici?! Dar ma calmez si smulg o mana din pumnii tai stransi, ridic ceaiul si sorb. Asta chiar ma linisteste...
Te aud dar nu te mai ascult, privesc in gol, gandul imi e departe, tu continui sa spui poeziile vechi... oare chiar trebuie sa fiu acum aici?! nu stiu... dar sunt.
Ceaiul asta incalzeste sufletul, tu te chinui si-l racesti. Incerc din rasputeri, crede-ma, sa intru in atmosfera dar vocea ta ma scoate... si imi impinge pur si simplu privirea catre geam,stiu ca nu e politicos dar cateodata obosesc atat de tare incat vreau sa ma deconectez. Afara e bine.Privesc oamenii cum trec, trec pentru o secunda prin viata altora, si apoi dispar.Nici nu ii simti. Am putea intinde mana sa facem cunostinta dar ce folos... suntem prea multi, memoria e scurta si viata la fel, si drumul lung si anevoios ...
Ma ciupesti,imi intorc rapid privirea :
* Scuza-ma...
** Esti absenta.
* Sunt aici. In ritmul asta imi vei opri circulatia mainilor, mai usor te rog.
Nu sunt absenta, nu mai incerca sa ma resuscitezi. Sunt chiar aici in fata ta si te aud dar nu te mai ascult, de mult dragul meu...de mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu