Coboara... Am ajuns

   Era liniste... eu stateam ghemuita in pat si priveam captivata filmul. Imi suna telefonul...

Ne mintim

Mai gandeste-te... Obisnuiesti sa fortezi un zambet atunci cand sufletul iti plange. Dar de ce? De ce ascunzi ce ai in suflet? Tu nu stii ca asa nu se videca? Daca  toti oamenii ar fi intelegatori... daca toti ar empatiza... sau ma rog daca ar incerca sa nu judece, as spune tuturor ce ma intreaba, adevarul. Mint pentru ca oamenii judeca crunt. Judeca faptul ca iubesti si suferi. Mintim impreuna ca suntem bine... mintim ca am trecut peste toate. Ii mintim pe toti dar cel mai grav ne mintim pe noi.

Nu ma cunoaste decat de putin timp, insa imi stie durerea din suflet. Fara sa imi fi dorit eu a luat parte la anumite momente, recente si urate, din viata mea. Credeam eu... ca simplu spectator, insa nimic nu e intamplator.
*    Cum poti sa fii asa?
**  Asa cum?

   In ultima saptamana lumina din camera se incapataneaza sa se stinga din ce in ce mai tarziu, muzica si ea se opreste tarziu si nici macar nu mai e la fel de vesela ca alta data iar cearcanele isi fac de cap; si de parca toate astea nu ar fi deajuns, diminetile ma chinuie foarte rau.
   In noaptea asta ma gandeam... ca intotdeauna la un "de ce?". De ce viata e facuta din atat de multe circuite? de ce nu poate fi o linie dreapta? Ma simt deranjata de faptul ca de cativa ani trec in repetate randuri prin exact aceleasi suferinte. Si cand spun "exact", nu exagerez, sunt trase la indigo. Exact aceiasi actori, exact aceleasi intamplari, exact aceleasi cuvinte, exact acelasi sfarsit, exact aceeasi eu care spune "Gata !!! Asta a fost ultima!".
   Probabil ca nu mi-am invatat lectia niciodata. Se va repeta pana nu voi mai pica testul.