Este poate cel mai epic moment posibil, asculti o persoana care pur si simplu te minte iar tu stii deja tot adevarul, si continui sa asculti; la un moment dat te intrebi daca timpanele tale merita asta???Bineinteles ca nu. Timpul e atat de pretios incat nu trebuie pierdut cu astfel de fiinte fara scrupule, fara caracter, lipsite de ceea ce inseamna in primul rand respectul de sine si mai apoi respectul fata de cei de langa, care fac un efort sa asculte.
Poate deveni amuzant, dar e defapt frustrant cand constientizezi ca in fata acelei persoane esti pur si simplu nimic, o data ce iti poate face asta cu atata seninatate, zambind fericit ca esti asa "fraera" si "te-a facut" si de data asta.
Dar faptul ca tu stii adevarul si asculti in continuare pastrandu-ti calmul defapt ce este? Un fel de parsivitate? Sau un soi de perversitate? Adevarul este ca ai nevoie de o stapanire de sine extraordinara sa joci bine intr-un asemenea moment.
Despre mine? Viata m-a facut sa invat sa imi tin gura pentru ca da, am trecut de zeci de ori prin asa ceva si m-am obisnuit pana peste cap cu asta, mai grav este ca am patit-o de la trei oameni care continua si acum sa faca parte din viata mea si probabil vor face si in viitor si asta numai prin natura caracterului meu care "iarta-tot" dar bineinteles nu uita, si asta imi face rau tot mie.
Ajung acasa, imi trantesc pungile si poseta, ma arunc in pat si pentru 20 de minute raman asa, nemiscata. Incerc sa ma gandesc unde gresesc, de ajung mereu asa? Stiu, e evident ca e ceva in neregula cu mine si cu oamenii pe care ii aleg in jurul meu, dar fac parte din viata mea si nu pot renunta la ei, e ca si cum as rupe o bucata din mine.
Ajung de unde plec mereu, e acelasi circuit infinit, istoria nu conteneste sa se opreasca din ciclul ei repetitiv si obositor.
Tu ce faci cand stii adevarul dar ti se spun minciuni?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu