Iubirea nu e iubire

Una prinsa de bratul celeilalte, tremuram in paltonasele noastre cochete. Tocurile ne chinuiau si ele proptindu-se in pavaj. Respiram parfumul din esarfa si cautam  fugitiv cu ochii o cafenea. 

Intram  si ne asezam la masuta aceea mica de la fereastra . Sorb cafeaua si privesc oamenii cum trec fiecare cu treaba lui, fiecare cu problemele lui, cu zambete si incruntari,  cu saruturi si incrancenari…

O prietena, o cafea  si o muzica buna intr-o seara atat de rece  e tot ce imi puteam dori.

Azi vorbim despre iubire. Iubirea? Pana la urma ce este iubirea?

Am si eu teoria mea despre iubire! Pentru mine iubirea este echivalentul sentimentului de posesiune, obisnuinta, rutina . Imi iubesc mama pentru ca este a mea, dintre toate mamele ea ma cunoaste cel mai bine, nu mi-as dori in veci alta mama.

 La fel este si cu el. Il iubesc pentru ca intamplator la un moment dat in viata mi-am apropiat sufletul de al lui iar o coincidenta a destinului a facut ca si el sa faca acelasi lucru, acum ne-am obisnuit impreuna si totul vine de la sine. Ne acceptam fara alte pretentii, cu toate certurile si despartirile tot inapoi ne intoarcem pentru ca ne “iubim” (defapt fiecare se afla in posesia celuilalt, ne-am obisnuit asa si traim intr-o rutina care ne afecteaza fara sa realizam)

Iubirea e defapt o capcana. Este  un soi de frica de nou, de plictiseala, de liniste, de obisnuinta, de comoditate, lipsa de interes fata de sine. In definitiv traim pentru a lasa impresii, pentru a cunoaste mereu ,  iubirea deseori ingradeste cunoasterea , o limiteaza, limitele depind bineinteles de la caz la caz la fel si dorinta de cunoastere.

Cateodata ma intreb de ce cand ies singura in oras ma dichisesc mai mult de cat atunci cand ies cu el? Pai asta si multe alte exemple contrazic total teoria clasica a iubirii.

 Eu cred ca iubirea nu e chiar asa cum zic toti ca e. Si spun asta pentru ca  IUBESC !