Totalul afișărilor de pagină

marți, 2 iunie 2015

INSOMNIA mea esti TU

   Ma chinuie de o perioada de timp o insomnie nesuferita. Ce faci, de regula, cand nu te ia somnul? Gandesti ! Eu gandesc in general prea mult, mult mai mult decat ar trebui. Cei ce nu stiu ce inseamna sa ramai fixat pe un lucru si sa il analizezi din toate unghiurile posibile, sa incerci sa cauti mii si mii de explicatii si de posibilitati, nu au cum sa inteleaga ca a gandi prea mult este o problema, si una adevarata si grava. Asadar, insomnia cu care m-am pricopsit in aceasta perioada, care era deja destul de tensionata datorita unor factori externi, si acestia la randul lor destul de vechi prieteni, m-au asezat in aceasta dimineata in fata laptop-ului si mi-au spus ca este cazul sa scriu. Am abandonat iar o perioada, dar cum fiecare dintre noi stie, inspiratia vine in momentele mai putin vesele.
 
 A trecut atat de mult timp, si continua sa treaca, iar mie nu imi vine sa cred ca am ramas atat de blocata. Blocata in acelasi loc, cu aceleasi idealuri, cu aceleasi dorinte, aceleasi ganduri, aceleasi motive de fiecare data. Daca ti-as spune cum vad eu situatia? Ei bine, sunt in mijlocul problemei si e putin dificil, dar pentru ca sunt capabila sa inteleg si sa recunosc ca traiesc un dezastru, imagineaza-ti ca esti la un spectacol, un comediant pe scena se chinuie foarte tare sa spuna niste glume, sa atraga atentia, sa fi meritat banii dati pe bilet, sa revina spectatorii si alta data, ma rog tot soiul de lucruri pe care ti le doresti cu ardoare pt ca ai senzatia ca de asta depinde viata ta in momentul ala, iar dragii de ei, spectatorii, nu numai ca nu sunt multumiti, dar pur si simplu arunca cu ce au la indemana in tine. Mda cam asa, eu comediantul iar TU publicul. Daca nu iti place, ai face bine sa te ridici si sa pleci. Stii ca eu sunt un om ambitios si atata timp cat stai aici, am senzatia ca ai anumite asteptari iar pentru asta, daca este nevoie, voi folosi si ultima resursa pe care o am. Nici nu pleci dar nici nu stai. Esti plecat exact atat cat sa ma chinui si te intorci sa stai exact atat cat sa gust doar, din fericire. Evident, stiu ca fericirea asta are la baza foarte multe minciuni, chiar daca sunt asa, nu uit, nu pot uita ce fel de persoana esti. Cred doar ca am ajuns in stadiul in care imi accept soarta doar pentru ca mi-am demonstrat in nenumarate randuri ca nu pot iubi pe altcineva. Cine mai crede in iubire? Daca nu vorbesc despre tine, pentru mine iubirea nu exista. Cu oricine stau de vorba si ajung sa simt anumite nuante ale comportamentului care iti seamana tie, fug. Nu imi trebuie nimeni ca tine. M-am gandit si la asta, poate dintr-o oarecare obsesie ajung sa te vad in persoane care chiar nu au nici cea mai mica legatura cu tine, comportamental vorbind. Sau poate asta atrag si atunci, prefer sa imi accept soarta cu tine decat sa o accept cu altul, cu care m-as chinui pentru un nou inceput. Spunand toate astea realizez din nou cat de blocata sunt. Daca in general sunt o femeie matura, cand vine vorba de tine am ramas la varsta la care te-am cunoscut, la 16 ani. De tine numai zic... TU esti la varsta la care nici macar nu te-am cunoscut.
Blestemata fie iubirea asta nepotrivita... iubirea care ti-a dat aripi si te-a invatat sa zbori ca mai apoi sa ti le taie fara mila si fara explicatii logice si rationale. Eu am intrebari mai mereu. TU te-ai plictisit de ele pentru ca nu ai niciodata raspunsuri. Mi-am asumat pericolul viciilor tale, mi-am asumat dependentele tale si mai presus de orice nu te-am judecat, te-am mustrat rareori pentru ca iti faceai rau tie, de raul pe care mi l-ai facut in acel fel mie, nu ti-am vorbit niciodata despre asta, pentru ca nu am vrut sa pun in pericol si asa putinele momente de comunicare dintre noi. Este foarte trist sa vorbesti minute in sir cu cineva, zile la rand, saptamani luni si chiar ani si sa nu reusesti sa comunici.
   Cam cat de mare poate fi mandria unui barbat, incat sa nu doreasca, dupa o relatie de ani de zile cu o femeie, sa o lase sa ii cunoasca slabiciunile si temerile, sa o lase sa ii cunoasca momentele de slabiciune si motivele care stau la baza. TU esti unul dintre acei oameni care mai tarziu va spune ca EA nu a stiut sa te deschida, vei spune asta cand vei fi sleit de puteri, cand in tine nu vor mai incapea atat de multe ascunzisuri, vei spune asta unei alteia care va culege roadele muncii mele. Iti vei da seama atunci ca in momentul in care te-ai deschis, deja ai creat o legatura pe care cu greu o vei mai rupe. Vei realiza ca teoriile despre comunicare nu sunt atat de mari prostii precum le crezi acum, si probabil vei simti gustul discutiilor profunde, vei simti gustul cunoasterii ei, va fi dulce. Vei crea legatura pe care eu m-am chinuit atat de mult sa o creez. Ma va durea sau nu. Poate voi si uita de tine, poate nu voi sti nimic despre tine la acel moment, dar cu siguranta iti vei aminti intr-un final, dupa ce vei da vina pe mine ca nu am stiut cum, iti vei amintit cat de mult m-am chinuit si am indurat si mai ales pentru ce, daca as fi reusit as fi stiut ca a meritat tot.

Dar nu e vina ta, eu sunt de vina ca nu imi las bagajul de sentimente si amintiri la tine in pat, il car cu mine peste tot... chiar si in alte paturi.

Sursa foto: www.pinterest.com