Totalul afișărilor de pagină

luni, 4 noiembrie 2013

Au fost doar jucarii...

La inceput a fost chiar greu.Spun inceput pentru ca era “inceputul sfarsitului” si a durat mult, chiar am crezut ca situatia nu se va remedia niciodata, ca voi ramane trista si cu sufletul gol mereu.Facea parte din mine, despartirea a fost dureroasa.A fost tragic; am suferit, am plans… am jurat ca niciodata nu voi mai cere nimic si nu voi mai da niciodata! Nimic! Nimanui!Am fost suparata pe toti, o perioada am stat singura fara sa-mi doresc nimic, si refuzam orice mi se oferea… pentru ca nimic nu reusea sa-i tina locul… nimic nu era la acelasi nivel … nimic nu-mi placea.”NU “ devenise cuvantul care ma caracteriza si cuvantul cu care ma trezeam in fiecare dimineata pe buze.Totul era negru si simteam pe zi ce trece cum dorul din suflet imi stergea orice zambet, orice gand frumos. Nu era minut din zi in care sa nu alerg prin amintiri si parca neobosita a doua zi luam totul de la capat.Clacam, plangeam din nou, juram din nou si promiteam ca-mi va fi bine.Incercam sa uit, sa fiu indiferenta si sa inteleg ca totul in viata se intampla cu un scop.A trecut o vreme si am realizat usor, usor ca nimic nu e vesnic si daca nu renuntam atunci tot treabuia s-o fac odata si odata… si poate mai tarziu era mai greu sau dimpotriva mai usor.Acum privesc in urma si zambesc .Acum stiu ca nu-mi doresc sa traiesc cu ce am avut pentru ca timpul si spatiul numi dau voie sa mai fiu atat de inocenta incat sa-mi mai doresc cu aceiasi ardoare sa retraiesc clipele trecute si naiva sa mai sufar pentru tot ceea ce a fost.Am renuntat la jucariile mele pentru ca mama m-a invatat sa le dau celor care nu isi permit unele noi.M-am despartit de ele si mi-a fost greu.Acum sunt bine.Am crescut si nu-mi mai folosesc la nimic.